Minunatia
Minunatia
Ce este de fapt o nastere? un miracol, un act fiziologic, o trecere de la nimic la viata? o perpetuare a ta , a noi, intr-o noua fiinta, un alter ego, o imensa transformare a unicitatii intr-un miracol, care va duce apoi toate gindurile, sperantele si visele mereu si mereu mai departe….toate la un loc…
Era vremea flower power, parului lung, a florilor prinse in par, a blugilor trapez… a iubirilor libere..” make love, not war” si mai ales a tineretii lipsite de frici, cea plina de entuziasm, si mai ales de vise… si eram studenta, si prima data libera intr-un oras mare si tentant, dar constrinsa de atit de multe reguli si restrictii educationale. Adaptarea nu a fost tocmai usoara , era in mine atita romantism si un noian de vise, incit colegii mistocari, m-au si numit ”muzica si poezie” pentru ca in mintea mea circulau numai versuri, frinturi de carti si citate celebre si inca mai alergam sa nu pierd concertele de pian, sau ultima piesa de teatru montata, si ma strecuram cu prietenii care faceau figuratie la opera, privind, cu ochii de provincial, avida, tot miracolul de pe scena.
Era in acele timpuri de comunism usor liberalizat o foame de cultura, viata mea se desfasura intre cursurile aride, ne sfirsite de antomie si fuga in sanctuarele artei, iar serile in discotecile in care visam la o iubire unica, totala si vesnica. Aveam acea candoare si inocenta care imi sporeau farmecul de fata atrgatoare, dar care erau un impediment peuntu barbatii dornici de aventurici rapid de bifat si de incarcat agenda lor de cuceritori.
Asa ca nu a fost o tinerete tocmai lina, ci mai degraba cu dezamagiri. Esecuri, cu lacrimi si durere ,dar si cu izbinzi efemere, In contextual acesta am ajuns sa fiu la un momendat chiar si un soi de miss, dar in cu totul alte conditii ca si acum. Concursul se desfasura la un bal al medicinei, si noi medicinistele, primeam la intrare cite un numar din hirtie, ca un ecuson. care era prins pe rochie,, Urma petrecerea , iar la sfirsit , intr-o urna speciala, barbatii votau numarul preferat …si uite-asa m-am trezit in acordurile Phoenixului, ca sunt dusa pe scena si incoronata…Nici nu stiu daca a fost bine sau rau sau a fost doar inca o incercare din partea vietii, pentru ca devenisem celebra peste noapte. Si era o povara mult pre mare pentru sufletul meu de artista, si dintr-o data , eram tinta tuturor barbatilor , ma urmareau ca pe un trofeu si nimeni nu ma voia pentru mintea mea, pentru personalitatea mea romantic, ci pentru valoarea mea axata doar pe parametri estetici…Dar estetica sufletului nu era interesanta pentru nimeni ,era chiar un ballast, care dadea rau la imagine!
Asa ca, devenita celebritate, a inceput nebunia ceaiurilor dansante. cu imbratisari pasionale si cu muzica interzisa, a se citi Jimmy Hendrix, Janis Joplin, dar sub securea ingrozitoare a moralei comuniste si a sarcinilor nedorite..Nu existau nici unfel de mjloace contraceptive, dar existau parinti intransigenti si o mama care imi tinea nesfirsite teorii despre moralitatea copiilor de cadre didactice, despre virginitate ca subiect tabu, si depre toate asteptarile si frustarile ei de mama aprtinind unui regim totalitar, pe care si-l insusise in totalitate, cu bune si rele
Astfel ca niciodata nu am reusit in anii aceea , sa-mi depasesc aceste inhibitii, si sa traiesc asa cum imi dictau personalitatea, sufletul si hormonii, Demonii constiintei nu ma lasau. Si asa m-am trezit eu ,ultima fata virgina, ca in comediile americane, desi admiratorii insistenti, stateau la panda. Peste toate astea a venit ca o furtuna in desertul existentei mele, o iubire pasionala, nebuna si foarte neimpartasita, de la un coleg frumos si teribil de afemeiat. Era timisorean, fiu de medic, avea tot ce-si putea dori cineva, faima, bani, relatii, doar de o femeie asa ca mine nu ar fi avut nevoie. Era pe atunci la barbatii aceeia tineri o nevoie imperioasa de a colectiona suflete si nu puneau pret pe unicate, mai ales fabricate in provincie si cu prejudecatile din dotare. Si a inceput caruselul revenirilor si despatirilor de S., pentru ca nici eu, nici el, nu reuseam sa punem punct unei relatii, care din start era sortita esecului. Spun asta , pentru ca, peste multi ani de zile, am aflat cauza reala pentru care ,familia nu ma acceptase. El fiind copil infiat, iar parintii reali locuiau in Hunedoara, mama lui naturala fiind tot invataoare, colega cu mama, iar familia lui, respectiv vestita ginecoloaga timisoreanca , ascunsese o viata acest secret … Imi amintesc acum, cu multa compasiune, fricile ei, angoasele ei legate de aparitia mea meteorica in existenta asezata si bine rinduita a familiei, cum m-a primit cu ostilitate tot timpul si m-a umilit de cite ori avea ocazia Astfel ca a fost din start , cronica unei morti anuntate.. dar care a trecut totusi ,prin inima si sufletul meu avid de iubire, cu toate aripile intinse spre zbor, acel suflet de caprioara ranita, cu toata inocenta si frumusetea acelor ani. Am purtat accea iubire adolescentina ani de zile in suflet, ca pe un stindard al tineretii mele, ca pe o neimplinire, care probabil ramine in sufletul oricarei femei.
Pe fundalul neimplinirilor acelor timpuri , am cunoscut la una din petrecerile noastre , un baiat simplu, retras tacut si a carui existenta am crezut, ca ar fi o alegere mult mai in- teleapta. Asa ca am acceptat curtea, discreta si previzibila a lui G., si incet-incet , insidios ,el a devenit prietenul oficial, care ma insotea ca o umbra, nu imi cerea nimic si parea limanul linistii si echilibrului pe care atit mi l-am dorit.
Dar nu a fost, nici prima si nici ultima oara ,cind m-a dezamagit un barbat; Am crezut , ca provenind dinrtr-un mediu ostil, educat in preajma unui tata alcoolic, violent, lipsit de afectiunea paterna, langa o mama protectoare, dar mult prea supusa, va aprecia ceea ce primea din partea mea si a familiei mele,.. Sfanta naivitatea a femeii , care spera ca va schimba caracterul unui barbat. Cred ca mai repede schimbi religia unui popor , decit personalitatea unui oltean !
Si asa am ajuns, fugind de himerele iubirii neimpartasite, sa accept casatoria cu un barbat total nepotrivit, din toate punctele de vedere, la asta contribuind cu succes si mama mea grijulie, la gura tirgului si care m-a atentionat, in repetate rinduri “ sa nu indraznesti sa vii acasa nemaritata la sfirsitul facultatii!!!”
Erau niste timpuri, cind toti absolventii de facultati trebuiau sa isi aleaga cite un post, in functie de niste criterii absurde, de exemplu: buletin de identitate al persoanei sau a partenerului, cea mai putin importanta fiind media de absolvire. Asa apareau cele mai hazlii situatii, de casatorii ad hoc , pentru repartitie, spectrul unei vieti la tara planind ca un cosmar in sufletele nostre. Si va puteti imagina ce sanse mai avea o tinara doctorita ,de a-si gasi idealul masculin, la Cucuietii din deal.
La sfirsitul anului sase ,curgeau casatoriile cele mai ciudate posibile,. Cupluri pe care niciodata nu ti- le-ai fi imaginat impreuna, apareau direct cu verigheta pe mina . Si dupa o scurta logodna, m-am trezit mireasa, cu alai de nuntasi, cu voal, rochie lunga vaporoasa, lacrimi, tristeti, angoase, muzica disco (spre disperarea familiei) si mai ales fara strigaturile de adunare a “darului” la masa. O nunta eleganta si discreta pentru acele timpuri, in care totul era o provocare, totul, dar absolut totul, fiind hand make. A urmat o scurta luna de miere, vreo 7 zile. la mare, in gazda la Constanta, cu naveta zilnica la Mamaia, cu autobuze supra aglomerate, agatati pe scari, arareori pe scaun, Cu nebunia gasirii unui loc pe vestita plaja de aici. Om linga om,cearceaf linga cerceaf, cu muzica ascultata la maximum , cu tipetele disperate ale mamelor, pentru a-si potoli neastimparul copiilor; si ultimul lucru din acesta ecuatie, fiind iubirea…. M-am simtit atit de singura si trista in aceea perioada, avind doar tacerile, sau scurtele revolte ale sotului, incat la intorcere, nici nu am observant ca imi intirziase ciclul. Eram sigura ca era o tulburare hormonala, de adaptare la noua viata sexuala , mintea refuzind idea ca in pintecul meu inca adolescentin, putea sa inmuguresca o noua viata. In viltoarea inceperii carierei profesionale la spitalul din Hunedoara, lipsa ciclului. nu parea sa ma preocupe prea mult. Doar mama, o mare iubitoare de copii , prin meseria ei, trimbita in tot orasul vestea cea mare…. Zilele zburau, adaptarea era grea, viata de spital imprevizibila, si cel mai geu era faptul ca nu aveam un loc al nostrum . Locuiam impreuna cu parintii mei, patru oameni in 2 camere si uneori mai venea acasa si fratele meu, inca student pe atunci, motiv pentru care noi, tinerii, ne mutam cu catel si purcel la matusa mea Tyotyo., cea de a doua mama a mea. In concluzie, pasarica muta-ti cuibul.. in functie de necesitati.
Lunile treceau, iar eu ma obisuiam incet , incet, cu idea unei sarcini. Iar corpul meu adolescentin, lua forme de viitoare mama. Nu ma simteam de nici un fel in stare sa imi schimb viata, mai ales ca trecerea de la regimul spartan de studenta la medicina, cu examene istovitoare si mult prea putine momente de distrctie, de relaxare ,,,era prea brusca, ca sa nu mai vorbesc de pergatirea psihologica de viitoare mama, cind eram de fapt inca un copil bulversat de tot ce i se i intimpla. Era in plus adptarea la mediul spitalicesc, intr-o lune atit de diferita de cea civila, cu garzi nesfirsite si mult prea istovitoare si cu responabilitati mult prea mari, pentru un prospat absolvent cariua i se ceruse doar sa-si insusesca niste notiuni teoretice si prea putina practica reala. Dar, trebuia, conform uzantelor sa ma si inregistrez ca si gravida si sa fiu luata in evidente. Asa ca am ales, tot la indicatia mamei, un ginecolog barbat- doctorul F, care era un fost medic militar , si care nu se potrivea sub nici o forma spiritului meu rebel. Si el a condus acele luni de griji si renuntari , in cel mai cazon stil posibil. Viata mea decurgea mult prea alert, urmarindu-mi evolutia de la o tinara visatoare inocenta., la o mama resposabila si implicate . Incercam sa traiesc ca o femeie normala, lucram si invatam , asteptind sa apara minunea. Am facut chiar si un revelion cu prietenii mei avind vreo 5 luni de sarcina, unde am dansat fara grija dulcei poveri . Erau insa multe nopti de cosmaruri ,pe care cred ca le traieste oice femeie constienta de riscurile nasterii, Dar in mintea mea ,cea mai mare problema era aceea imensa responsabilitate pe care o ai ca si , si mi se parea ca din momentul nasterii , eu nu voi mai exista ca femeie, si ca om , si ca de acum ininte viata mea se va desfasura intre doi parametri.: copilul si iar copilul !
Am fost, intrega mea existenta ,o femeie de o profunzime si de o implicare pot spune chiar patologica, desi, mama mea mi-a marturisit peste ani, ca se sfatuise cu tatal meu, sa preia toate grijile parintesti legate de copilul meu , deoarece eu nu manifestasem nici o data , nici cea mai mica inclinatie materna.. Sau nu paream sa am, nici cea mai vaga preocupare, pentru tot ceea ce se numea copii. In acest context intr-o frumoasa zi de primavara ,29 aprilie, la primele ore ale diminetii undeva pe la 5, am simtit ca s-a produs ceva anormal si i-am anuntat pe toti ca se pare ,ca sorocul a sosit. Am mai zabovit ceva in pat , mi-am pregatit de spital. Dar , ora de raport de garda al medicilor si m-au anuntat sa astept cuminte … Ca si cum , astfel de momente pot fi programate…Si orele treceau , asistentele ma pregateau , ras , spalat si doctorul nimic, niciunde… Durerile erau fff usoare , si eu ma tot intrebam : de ce femeile tipa si se zbircolesc cind pe mine nu ma doare. ? Dupa vreo 2 ore, ca o vijelie, cu multi nervi, a coborit si colegul F. – Dumnezeule… dar aici avem o dilatatie de 6 cm! Repede , clisma calciu iv, si pregtiti sala ! Toata lumea a executat totul, eu priveam uimita si speriata la sotul meu, care, ca in filmele americane, participa la eveniment, dar doar pentru ca era medic , nu ca asta ar fi fost o uzunanta . Iar colegele stagiare si prietenele mele, erau ciorchine linga mine. Cred ca am nascut, precum reginele, erau mai multi spectator, decit se merita, pentru spectacolul care urma. Si au urmat vreo 3 ore de cosmar, efectele clismei, durerile acelea ca de moarte, agonia aceea, tipetele mele, ma intorceam in toate pozitiile posibile si nici una nu imi alina durerea, aveam sentimentul ca nici odata nu se va termina si ca nimic si nimeni nu ma mai poate salva. Eram sigura ca voi muri si in tot acest timp , ginecologul meu profesionist, tipa ca din gura de sarpe la mine, aruncindu-si boneta pe jos :”- Cine naiba m-a pus , sa ma incurc cu tine…. Naste o data in p-da matii…. ca pierd meciul… si imi faci numai probleme !!!” Uitasem sa spun , ca era o zi mareata pentru microbostii obsedati ai Romaniei, deoarece la orele 20, seara, juca marea echipa a Romaniei , pe Wembley cu echipa Angliei….Si eu nenorocita, incurcam toate planurile de suporter infocat al dlui dr. F! Dar recunosc , ca nici eu nu m-am lasat mai prejos, i-am raspuns cu aceeasi moneda: injura el – injuram eu ! Si pinpongul verbal era tot mai intens , cu cit durerile mele deveneau tot mai mari….si nici unul din noi doi nu obosea ci se crease o atmosfera de tragico comedie totala, Cei de pe margine , mai ales ca nu erau putini se ascundeau sa rida…in timp ce eu muream putin cite putin….
M-au deranjat multe aspecte ale acelei nasteri, mai ales ca ar fi fost normal sa imi faca o cezariana, avind in vedere ca eu chiar aveam niste probleme medicale care mi-ar fi permis. Dar, deoarece barbatii nu nasc., niciodata nu vor opta pentru acesta variant… Asa ca disperat pe viata, domnul doctor, inebunit de trecerea orelor fara o finalizare rapida, a decis sa ia hotarirea cea mai facila ,,si s-a urcat efctiv pe burta mea si a impins…. adica a pus si el o mina de ajutor la distrugerea mea ca femeie. Cuvintele… ce sunt cuvintele ca sa poata sa exprime gradele durerii fizice….? Atunci cred ca am trait cea mai mare durere fizica din existenta mea Dar… , dintr-o data am auzit un tipat si pe toti strigind BAIAT!!!!!!!
Am uitat sa precizez, ca in cele 9 luni de sarcina, nici macar o zi nu m-am gindit , ca voi naste un baiat, Eu simteam ca voi avea o fetita, dulce si delicata si ca ea va fi un alter ego al meu si acum, pe linga toate durerile si dezamagirile mele, eu care nu a veam nici macar nume de baiat in minte , in loc de Patricia Silvana a venit un barbat.
Si asa m-am trezit sleita , invinsa de dureri cu o mogildeata mica, frumosul meu copil in brate. Era atita perfectiune in fiinta aceea mica si neajutorata incit simteam ca toate sensurile vietii mele de pina atunci au luat o alta cale, ca nimeni si nimic nu va putea rupe legatura aceea indistructibila care s-a nascut intre noi…
Si cum nu ma gindisem decit la alternative unei fetite, matusa mea cea draga, care tot timpul statuse ascunsa in capul scarilor, cu o sampanie in mina strigand sporadic: “-A nascut doctorita?”
a venit intr-o fuga sa ma imbratiseze, si sa ma convinga , ca vazuse ea un film. in care era erou un barbat frumos, care cinta extraordinar la vioara si-l chema Ciprian…Am acceptat imediat, zimbind trist cu gandul la destinul genialui Porumbescu… Oricum din acel moment , miracolul meu, perfectiunea absoluta, erau acolo in bratele mele si nu aveam sa-l parasesc niciodata. Dealtfel, Dumneazeu a vrut sa fiu apoi, peste ani, ptr copilul meu si mama si tata, si prieten, si confident, si medic , si psiholog, sa suplinesc aceea lipsa acuta a reperului masculine. Dar am primit inapoi de la el, Ciprianul meu, inzecit…asa ca deseori spuneam ca unicul barbat adevarat din existenta mea e copilul meu.
Au urmat orele acelea de dupa nastere, prima noapte alba din zecile , in care am vegheat la capatiul lui, i-am urmarit somul, respiratia, am tremurat si am plins pentru toate bolile, escurile sau bucuriile lui ,iar evolutia de dupa a fost normala din punctual de vedere al medicului, nu si al meu, Eu care devenisem o mama exagerata, aveam lactatie pentru toata sectia, dar el nu voia sa suga, si eu plingeam si il cintaream la nesfirsit si il alimentam cu biberonul, si ma mulgeam cu aparatele acelea rudimentare, pentru ca laptele curgea, curgea , intr-o furie nebuna Erau noptile mereu grele, cu plinsetele lui, avind un bioritm inversat, ca doar era colpilul meu. Probabil, toti anii de insomnii ale mele se trasmisesera prin acele resorturi in explicabile, in micuta faptura si numaram fiecare zi, fiecare gram, si ma bucuram asteptind ziua in care va umbla, in care va rosti primul ‘mama” , si in care ne vom povesti ununl altuia totul.
Venirea acasa a fost o noua provocare, cu toti membrii familiei in asteptare, cu prietenii mei pe care nu i-am lasat sa-l vada decit cu mastile pe figura, tematoare ca ar putea sa-l imbolnavesca. Abia acum realizez ce caraghioasa si anxioasa puteam sa fiu. Dar amalgamul acelea de temeri si anxietati ma bintuiau non stop, iar norocul, a fost mama mea cea draga, cu siguranta ei de leoica mereu invingatoare, , generalul casei, care m-a ajutat si sustinut mereu si impreuna cu matusa Tyotyo eram o armata , in jurul unui copil, faceam cu rindul de garda, iar noptile si zilele treceau iar micutul crestea ca in povesti…
O intimplare pe care mi-oamintesc cu nostalgie si duiosie e o zi , in care fiind singuri acasa, o albina a intrat in cosuletul copilasului, iar eu ingrozita de consecinte, am alergat si am strins-o _in pumn … Dar ce mai e o albina pentru o leoaica care isi apara puiul?
Tot ce as putea sa spun acum, dupa ani si ani de realizari , si de sacrificii dealtfel normale, dupa atitea bucurii si impliniri… parafrazez, inteleg abia acum celebrul citat….: “ Pentru ca Dumnezeu nu putea fi pretutindeni. a inventat mamele…”
Filed under: Cuvantari | Leave a Comment
Marea lansare
Editura Polirom va invita joi, 4 martie, ora 17.30, la lansarea volumului Nasterea. Istorii traite coordonat de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir.
Evenimentul va avea loc in Holul Mare al scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (Strada Povernei nr. 6-8) si va fi moderat de Oana Boca. Prezinta, alaturi de autoare: Mircea Cartarescu, Ioana Nicolaie si Oana Abaluta.
Filed under: Cuvantari | Leave a Comment
