Minunatia

27feb.10

Minunatia

Ce este de fapt o nastere? un miracol, un act fiziologic, o trecere de la nimic la viata? o perpetuare a ta , a noi, intr-o noua fiinta, un alter ego, o imensa transformare a unicitatii intr-un miracol, care va duce apoi toate gindurile, sperantele si visele mereu si mereu mai departe….toate la un loc…

Era  vremea  flower power,   parului lung, a florilor prinse in par, a blugilor trapez… a iubirilor libere..” make love, not war” si mai ales a tineretii lipsite de frici, cea plina de entuziasm, si mai ales de vise…  si eram studenta, si prima data libera intr-un oras mare si tentant, dar constrinsa de atit  de multe   reguli si restrictii educationale. Adaptarea  nu a fost tocmai usoara , era in mine atita romantism si un noian de vise, incit colegii mistocari,  m-au si numit ”muzica si poezie” pentru ca in mintea   mea circulau numai versuri,  frinturi de carti si citate celebre si inca mai alergam sa nu pierd concertele de pian,  sau ultima piesa de teatru montata, si ma strecuram cu prietenii care faceau figuratie la opera,  privind, cu ochii de provincial, avida, tot miracolul de pe  scena.

Era  in acele timpuri de comunism  usor   liberalizat o foame de cultura, viata mea se desfasura   intre  cursurile  aride, ne sfirsite de antomie si fuga in sanctuarele artei, iar serile in discotecile in care visam la o iubire unica, totala si   vesnica.   Aveam acea candoare  si inocenta care imi sporeau farmecul de  fata atrgatoare, dar care erau un impediment  peuntu barbatii dornici de aventurici  rapid de bifat si de incarcat   agenda lor de cuceritori.

Asa ca nu a fost o tinerete tocmai lina, ci   mai degraba cu dezamagiri. Esecuri, cu lacrimi si durere ,dar si cu izbinzi efemere, In contextual acesta am ajuns sa fiu la un momendat chiar si un soi de miss, dar in cu totul alte conditii ca si acum. Concursul se   desfasura la un bal al medicinei, si noi medicinistele, primeam  la intrare cite un numar din hirtie, ca un ecuson. care era prins pe rochie,, Urma petrecerea , iar la sfirsit , intr-o urna speciala,  barbatii votau numarul preferat …si uite-asa m-am trezit  in acordurile Phoenixului, ca sunt dusa pe scena si incoronata…Nici nu stiu daca a fost bine sau rau sau a fost doar inca o incercare din partea vietii, pentru ca devenisem celebra peste noapte. Si era o povara mult pre mare pentru sufletul meu de artista,  si  dintr-o data , eram tinta tuturor barbatilor , ma urmareau ca pe un trofeu si nimeni nu ma voia pentru mintea mea,  pentru  personalitatea mea romantic, ci pentru valoarea mea  axata doar pe parametri estetici…Dar estetica sufletului nu era interesanta pentru nimeni ,era chiar un ballast, care dadea rau la imagine!

Asa ca,  devenita celebritate, a inceput nebunia ceaiurilor dansante. cu imbratisari pasionale si cu muzica interzisa, a se citi Jimmy Hendrix,  Janis Joplin, dar sub securea ingrozitoare a  moralei comuniste si a sarcinilor nedorite..Nu existau nici unfel de mjloace contraceptive,   dar existau parinti intransigenti  si o mama care imi tinea nesfirsite teorii  despre moralitatea copiilor de cadre  didactice, despre virginitate ca subiect tabu, si depre  toate asteptarile si frustarile ei de mama aprtinind unui regim totalitar, pe care si-l insusise in totalitate, cu bune si rele

Astfel  ca  niciodata  nu   am   reusit    in anii   aceea , sa-mi   depasesc aceste inhibitii, si sa  traiesc  asa cum imi dictau personalitatea, sufletul si hormonii,  Demonii constiintei  nu ma lasau. Si asa m-am trezit eu ,ultima fata virgina, ca in comediile americane, desi admiratorii insistenti, stateau la  panda. Peste toate astea  a venit ca o furtuna in desertul existentei mele, o iubire pasionala,  nebuna  si foarte neimpartasita,  de la un coleg frumos  si teribil de afemeiat. Era timisorean, fiu de medic,   avea tot ce-si putea dori cineva, faima, bani, relatii, doar de  o femeie asa ca mine  nu ar fi avut nevoie.   Era pe atunci la barbatii  aceeia tineri   o nevoie   imperioasa   de a colectiona suflete si nu   puneau    pret    pe unicate,  mai  ales fabricate  in provincie si cu prejudecatile din dotare. Si  a     inceput  caruselul  revenirilor  si  despatirilor   de S.,  pentru ca  nici  eu,  nici el,  nu   reuseam  sa punem  punct   unei relatii, care  din start  era  sortita  esecului. Spun    asta ,   pentru  ca,   peste multi ani de zile, am aflat  cauza reala  pentru care ,familia  nu ma acceptase. El fiind copil  infiat, iar   parintii   reali  locuiau  in  Hunedoara, mama  lui  naturala   fiind tot   invataoare, colega cu mama, iar  familia   lui, respectiv vestita   ginecoloaga timisoreanca  , ascunsese   o  viata   acest  secret … Imi  amintesc acum, cu multa   compasiune,    fricile  ei,   angoasele  ei   legate de  aparitia    mea   meteorica    in  existenta    asezata   si  bine   rinduita  a familiei, cum m-a primit  cu  ostilitate tot   timpul  si m-a umilit   de cite  ori  avea  ocazia    Astfel  ca a  fost  din   start  ,   cronica   unei  morti  anuntate..    dar  care  a   trecut    totusi   ,prin   inima   si  sufletul   meu    avid de iubire,  cu toate aripile  intinse   spre  zbor, acel   suflet   de caprioara  ranita, cu toata   inocenta   si  frumusetea   acelor ani. Am    purtat  accea iubire adolescentina  ani de  zile  in  suflet,  ca  pe  un  stindard  al  tineretii  mele,  ca   pe  o   neimplinire,  care probabil  ramine  in  sufletul  oricarei  femei.

Pe  fundalul   neimplinirilor  acelor  timpuri ,  am  cunoscut  la  una  din  petrecerile  noastre , un  baiat  simplu, retras  tacut si a carui  existenta  am crezut,  ca ar  fi  o  alegere  mult  mai  in- teleapta.  Asa  ca  am   acceptat   curtea,  discreta  si  previzibila  a lui G., si   incet-incet , insidios ,el  a   devenit prietenul  oficial,  care ma insotea ca  o  umbra, nu   imi  cerea  nimic si   parea   limanul   linistii si  echilibrului   pe care  atit  mi l-am dorit.

Dar nu a fost, nici prima si nici ultima oara ,cind m-a dezamagit un barbat; Am  crezut ,  ca  provenind dinrtr-un  mediu ostil,  educat  in  preajma unui  tata alcoolic,  violent, lipsit  de afectiunea paterna, langa o mama  protectoare, dar mult  prea supusa,  va  aprecia  ceea ce  primea din  partea  mea   si a familiei mele,.. Sfanta naivitatea a femeii ,  care   spera ca   va schimba  caracterul unui barbat. Cred  ca mai  repede   schimbi  religia  unui  popor , decit  personalitatea   unui  oltean !

Si  asa am ajuns, fugind de himerele  iubirii neimpartasite, sa accept casatoria cu un barbat total nepotrivit, din toate punctele de vedere, la asta contribuind  cu succes si mama mea grijulie, la gura tirgului  si care m-a atentionat,  in repetate rinduri “  sa nu indraznesti sa vii acasa nemaritata la sfirsitul facultatii!!!”

Erau niste timpuri, cind toti absolventii de facultati trebuiau sa isi aleaga cite un post, in functie de niste criterii absurde, de exemplu: buletin de identitate al persoanei sau a partenerului,  cea  mai  putin  importanta  fiind media de absolvire. Asa  apareau cele mai hazlii situatii, de casatorii ad hoc , pentru repartitie, spectrul  unei  vieti la tara  planind  ca un cosmar  in sufletele nostre. Si va puteti imagina ce sanse mai avea o tinara doctorita ,de a-si gasi idealul masculin,  la Cucuietii din deal.

La sfirsitul anului sase ,curgeau casatoriile cele mai ciudate posibile,.  Cupluri  pe  care  niciodata  nu ti- le-ai fi  imaginat  impreuna,  apareau direct  cu  verigheta pe mina .      Si dupa o scurta logodna,   m-am trezit mireasa,  cu  alai de nuntasi,  cu  voal, rochie lunga vaporoasa, lacrimi,  tristeti, angoase, muzica disco (spre disperarea familiei) si mai ales fara strigaturile de adunare  a “darului” la masa.     O  nunta eleganta si discreta  pentru acele timpuri, in care totul era o provocare, totul, dar absolut totul, fiind hand make. A urmat o scurta luna de miere, vreo 7 zile. la mare,  in gazda  la Constanta,  cu naveta  zilnica la Mamaia, cu autobuze supra aglomerate, agatati   pe scari,  arareori pe scaun,   Cu nebunia gasirii unui loc pe vestita plaja de aici. Om linga om,cearceaf linga cerceaf, cu muzica  ascultata  la maximum , cu   tipetele  disperate  ale  mamelor,  pentru a-si potoli neastimparul  copiilor; si ultimul lucru din  acesta  ecuatie, fiind iubirea…. M-am  simtit atit de  singura  si trista in  aceea  perioada,  avind  doar  tacerile,  sau scurtele revolte ale sotului,  incat  la intorcere, nici nu  am observant  ca imi  intirziase ciclul. Eram sigura ca era o tulburare hormonala, de adaptare  la noua viata  sexuala , mintea  refuzind   idea ca in pintecul meu inca adolescentin, putea sa  inmuguresca  o noua  viata.    In viltoarea inceperii carierei profesionale la spitalul din Hunedoara, lipsa ciclului. nu parea sa  ma preocupe prea mult.       Doar mama,  o mare iubitoare de copii , prin meseria ei, trimbita in tot orasul vestea cea mare…. Zilele zburau, adaptarea era grea, viata de spital imprevizibila, si cel mai geu era faptul  ca nu aveam  un loc  al nostrum . Locuiam impreuna cu parintii mei, patru oameni in 2 camere si uneori mai venea acasa si fratele meu,  inca student pe atunci, motiv pentru  care noi, tinerii, ne mutam cu catel si purcel la matusa mea Tyotyo., cea de a doua mama   a mea. In concluzie, pasarica muta-ti cuibul.. in functie  de necesitati.

Lunile treceau,   iar  eu  ma  obisuiam  incet , incet, cu idea unei sarcini. Iar corpul meu adolescentin,  lua forme   de viitoare mama.       Nu  ma  simteam  de nici un fel  in stare   sa imi  schimb  viata,  mai ales  ca trecerea  de la regimul   spartan  de studenta  la medicina, cu   examene   istovitoare si mult  prea   putine momente  de  distrctie,  de relaxare ,,,era prea brusca, ca sa nu mai vorbesc  de pergatirea  psihologica   de viitoare   mama,  cind   eram de  fapt  inca   un  copil   bulversat  de   tot  ce i se i  intimpla. Era  in  plus  adptarea  la  mediul  spitalicesc,  intr-o lune  atit de  diferita  de cea  civila, cu  garzi  nesfirsite  si  mult   prea   istovitoare   si  cu responabilitati   mult  prea mari,  pentru   un prospat  absolvent cariua  i  se   ceruse  doar  sa-si insusesca  niste   notiuni  teoretice   si prea  putina  practica  reala. Dar, trebuia, conform  uzantelor sa ma si inregistrez  ca si gravida si sa fiu  luata  in evidente. Asa ca  am ales, tot la indicatia  mamei, un ginecolog  barbat- doctorul F, care  era   un  fost  medic   militar  , si  care  nu  se potrivea  sub  nici  o forma  spiritului  meu  rebel.   Si el  a condus acele luni  de griji si renuntari ,  in cel  mai cazon stil posibil.  Viata mea  decurgea  mult  prea  alert, urmarindu-mi evolutia  de  la o tinara visatoare   inocenta.,  la o mama resposabila  si  implicate       . Incercam sa traiesc  ca o femeie  normala,  lucram  si  invatam , asteptind  sa apara  minunea. Am facut chiar si un revelion    cu prietenii  mei avind vreo  5 luni  de sarcina,  unde am dansat  fara grija    dulcei  poveri . Erau insa multe nopti  de cosmaruri  ,pe care cred ca le traieste  oice femeie  constienta  de riscurile nasterii, Dar in mintea mea ,cea mai mare problema  era  aceea imensa responsabilitate  pe care  o ai  ca si , si mi se  parea ca  din momentul nasterii , eu  nu  voi  mai  exista ca   femeie,  si  ca om , si ca de acum ininte  viata  mea     se  va  desfasura  intre  doi parametri.: copilul si   iar  copilul !

Am fost, intrega mea existenta  ,o femeie de o profunzime  si de o implicare  pot spune  chiar patologica, desi,  mama mea mi-a marturisit  peste ani, ca se sfatuise  cu tatal meu, sa preia toate grijile parintesti  legate de   copilul  meu , deoarece  eu nu manifestasem   nici  o data  , nici  cea  mai  mica  inclinatie  materna..  Sau  nu  paream  sa am,  nici  cea  mai  vaga  preocupare,  pentru  tot ceea  ce se  numea copii. In acest context  intr-o frumoasa zi de primavara ,29 aprilie, la primele ore ale diminetii  undeva pe la 5,  am simtit  ca s-a produs  ceva anormal  si  i-am anuntat pe toti    ca se pare ,ca sorocul  a sosit. Am mai zabovit  ceva  in pat , mi-am pregatit de spital. Dar ,  ora de raport de  garda al medicilor si m-au anuntat  sa  astept  cuminte  … Ca si cum , astfel de momente  pot fi  programate…Si orele   treceau ,  asistentele  ma pregateau ,  ras  , spalat   si  doctorul nimic, niciunde… Durerile  erau  fff usoare , si eu  ma tot  intrebam : de ce femeile  tipa   si se zbircolesc cind  pe mine  nu  ma doare. ? Dupa vreo 2 ore, ca o vijelie, cu multi  nervi, a coborit si colegul  F.                                                                                                                       – Dumnezeule… dar aici avem o dilatatie de 6 cm! Repede , clisma calciu iv, si pregtiti sala !   Toata  lumea a executat totul, eu priveam uimita si speriata  la sotul meu, care, ca in filmele  americane, participa la eveniment,  dar doar pentru ca era medic , nu  ca   asta ar  fi fost o uzunanta .     Iar colegele stagiare si prietenele  mele, erau ciorchine  linga mine. Cred ca am nascut,  precum  reginele, erau mai multi spectator, decit   se  merita, pentru spectacolul   care urma. Si au urmat vreo 3 ore  de cosmar, efectele clismei,  durerile acelea ca de moarte, agonia aceea, tipetele mele, ma intorceam  in  toate  pozitiile  posibile  si nici  una nu  imi alina  durerea,  aveam sentimentul  ca nici odata  nu se va termina  si ca nimic  si  nimeni  nu ma  mai  poate    salva. Eram  sigura  ca voi  muri si in tot acest  timp , ginecologul  meu    profesionist, tipa  ca  din  gura  de sarpe  la mine, aruncindu-si boneta  pe jos :”- Cine naiba  m-a pus , sa ma  incurc  cu tine…. Naste o data  in  p-da matii…. ca pierd  meciul… si  imi faci  numai  probleme !!!” Uitasem sa spun , ca era  o zi  mareata  pentru  microbostii obsedati ai Romaniei, deoarece la orele 20, seara,  juca marea echipa  a Romaniei , pe Wembley cu echipa Angliei….Si eu nenorocita, incurcam toate planurile  de suporter  infocat  al dlui dr.  F!  Dar  recunosc , ca nici eu  nu  m-am  lasat  mai  prejos, i-am raspuns  cu aceeasi moneda: injura el –  injuram eu !    Si  pinpongul  verbal era tot mai intens , cu cit  durerile  mele  deveneau  tot mai  mari….si  nici  unul  din  noi  doi   nu obosea  ci  se crease  o atmosfera  de tragico  comedie   totala,  Cei de pe  margine  , mai ales  ca nu erau  putini se ascundeau  sa rida…in timp  ce eu  muream putin  cite  putin….

M-au deranjat multe aspecte  ale acelei nasteri,  mai  ales  ca ar  fi fost  normal sa imi  faca  o cezariana, avind  in vedere  ca  eu  chiar  aveam  niste probleme  medicale  care  mi-ar  fi  permis. Dar,   deoarece  barbatii nu nasc., niciodata  nu  vor opta  pentru  acesta  variant… Asa ca  disperat  pe viata, domnul  doctor, inebunit de trecerea  orelor  fara  o finalizare  rapida,   a decis  sa  ia hotarirea  cea  mai  facila ,,si s-a urcat  efctiv  pe  burta  mea  si a impins…. adica a pus  si el  o  mina  de ajutor  la  distrugerea  mea  ca femeie. Cuvintele… ce sunt  cuvintele ca sa poata sa exprime  gradele durerii fizice….? Atunci  cred  ca  am  trait  cea  mai  mare  durere   fizica  din  existenta   mea       Dar… , dintr-o  data  am  auzit  un  tipat si  pe  toti  strigind BAIAT!!!!!!!

Am  uitat sa precizez, ca in cele 9 luni  de sarcina, nici macar o zi nu m-am gindit , ca voi naste  un  baiat,  Eu  simteam ca  voi  avea o fetita, dulce si  delicata  si ca ea  va fi  un alter  ego  al meu si acum,  pe linga toate durerile  si  dezamagirile  mele, eu  care  nu  a veam  nici  macar  nume  de baiat in minte ,  in  loc  de Patricia Silvana a venit  un barbat.

Si asa m-am trezit sleita , invinsa de dureri cu o mogildeata mica, frumosul meu copil in brate. Era atita perfectiune in fiinta aceea mica si neajutorata  incit simteam ca toate sensurile vietii mele de pina atunci au luat o alta cale, ca nimeni si nimic nu va putea rupe legatura aceea indistructibila care s-a nascut intre noi…

Si cum  nu  ma  gindisem  decit  la alternative  unei  fetite, matusa  mea cea draga, care  tot   timpul   statuse    ascunsa   in capul  scarilor, cu o sampanie in mina strigand sporadic: “-A  nascut   doctorita?”

a venit  intr-o  fuga  sa  ma  imbratiseze, si     sa  ma  convinga , ca   vazuse  ea  un  film.   in  care  era  erou  un barbat frumos, care  cinta    extraordinar   la vioara si-l chema Ciprian…Am acceptat imediat,  zimbind    trist  cu gandul la destinul   genialui   Porumbescu… Oricum   din  acel  moment , miracolul   meu, perfectiunea absoluta, erau acolo in bratele mele si nu aveam sa-l parasesc niciodata. Dealtfel, Dumneazeu a vrut sa  fiu  apoi,  peste  ani,  ptr copilul meu  si mama si tata, si prieten, si confident, si medic , si psiholog,  sa  suplinesc  aceea  lipsa  acuta  a  reperului   masculine. Dar am primit  inapoi    de la el, Ciprianul meu, inzecit…asa ca deseori   spuneam  ca  unicul   barbat   adevarat  din  existenta  mea  e  copilul  meu.

Au urmat orele acelea de dupa nastere, prima noapte   alba  din  zecile  , in care  am  vegheat  la capatiul  lui, i-am  urmarit  somul,  respiratia,  am tremurat  si am plins pentru  toate bolile, escurile sau bucuriile lui ,iar evolutia de dupa a fost normala din punctual de vedere al medicului, nu si al meu, Eu care devenisem o mama exagerata,  aveam lactatie pentru toata sectia, dar el nu voia sa suga,  si eu plingeam si il cintaream la nesfirsit si il alimentam cu biberonul, si ma mulgeam cu aparatele acelea rudimentare, pentru ca laptele curgea, curgea ,  intr-o furie nebuna      Erau noptile mereu grele, cu plinsetele lui,  avind un bioritm inversat, ca doar era colpilul meu. Probabil, toti anii de insomnii ale mele  se  trasmisesera   prin  acele  resorturi  in explicabile,  in micuta faptura si numaram fiecare zi, fiecare gram, si ma bucuram  asteptind  ziua  in  care  va umbla,  in  care  va rosti  primul ‘mama” , si in care ne vom  povesti  ununl altuia  totul.

Venirea acasa a fost  o noua provocare, cu toti membrii familiei  in  asteptare,  cu prietenii mei  pe  care  nu i-am lasat sa-l vada decit cu  mastile  pe figura, tematoare ca ar putea sa-l imbolnavesca. Abia  acum realizez  ce caraghioasa  si  anxioasa puteam  sa fiu.  Dar   amalgamul  acelea de temeri  si  anxietati   ma bintuiau non stop, iar norocul, a fost mama mea cea draga, cu   siguranta  ei  de leoica  mereu invingatoare, , generalul casei, care m-a ajutat  si  sustinut  mereu si impreuna cu matusa     Tyotyo eram o armata , in jurul unui copil, faceam cu rindul de garda, iar noptile si zilele treceau iar micutul crestea ca in povesti…

O intimplare  pe care mi-oamintesc cu nostalgie  si  duiosie  e o zi , in  care  fiind singuri  acasa, o albina  a intrat  in  cosuletul  copilasului, iar eu ingrozita de consecinte,  am  alergat  si am  strins-o  _in pumn …  Dar ce mai e o albina pentru o leoaica care isi apara puiul?

Tot ce as putea sa spun acum, dupa ani si ani de realizari ,   si  de sacrificii dealtfel normale, dupa atitea bucurii si impliniri… parafrazez,   inteleg abia acum celebrul citat….: “ Pentru ca Dumnezeu nu putea fi pretutindeni. a inventat mamele…”

Reclame

Marea lansare

26feb.10

Editura Polirom va invita joi, 4 martie, ora 17.30, la lansarea volumului Nasterea. Istorii traite coordonat de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir.

Evenimentul va avea loc in Holul Mare al scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (Strada Povernei nr. 6-8) si va fi moderat de Oana Boca. Prezinta, alaturi de autoare: Mircea Cartarescu, Ioana Nicolaie si Oana Abaluta.




Recent Entries

Categorii